Mama, fiinţa iubită
Când eram mică, am fugit odată de
acasă, de frică să nu fiu pedepsită. Făcusem ceva rău şi îmi era teamă de
reacţia părinţilor. Am tot fugit, sperând să îmi ascund greşelile dincolo de
linia îndepărtată a orizontului. Mi-era teamă să mă opresc. Fugeam la
întâmplare.
Soarele dispărea încet, dincolo de
livezile cu meri. Umbrele nopţii mă înconjurau, iar strigătele păsărilor îmi
sporeau teama. M-am ghemuit sub streaşina unei case abandonate, înfometată,
înfrigurată şi frântă de oboseală. Nu îmi amintesc cât am rămas aşa. Ştiu doar
că m-am trezit brusc din acel coşmar, când cineva m-a mângâiat pe faţă. Era
mama.
- Stai liniştită! mi-a şoptit blând la
ureche. Ai alergat prea mult. Hai să mergem acasă!
Acum... este o zi frumoasă de primăvară. Privesc
de pe băncuţa din faţa casei cum, în copac, câţiva pui de vrabie stau în cuib
şi îşi „strigă” disperaţi mama. Când mama lor se întoarce cu hrană, aceştia
încetează ciripitul.
Realizez că şi cu mine se întâmplă la fel,
niciodată nu aş avea nevoie de altceva sau de altcineva, aşa cum am nevoie
de ajutorul acelei persoane căreia îi
spunem mama.
Aşa cum nu putem trăi fără aer, apă, pământ
şi fără soare, aşa cum orice frunză se
află ocrotită în copacul ei, aşa cum orice rază ştie că soarele o are în grijă,
aşa cum fiecare stea îşi are locul în cer, aşa şi mama stă aproape de noi şi ne
priveşte cum creştem.
Este alături de noi la orice oră din zi sau din noapte , atunci când spunem primul cuvânt sau când facem primii paşi. Se îngrijorează atunci când păţim ceva, interesându-se de sănătatea noastră.
Mama este acea fiinţă care mi-a dat viată
şi care a avut întotdeauna grijă de mine Chiar dacă o mai supăr, ea mereu mă
iartă şi cu glasul ei dulce îmi dă sfaturi şi mă ajută să trec peste toate.
De aceea, cred că cea mai importantă
si cea mai iubită persoană din viata noastră este mama.
Stoica Loredana, 9C
Gr. Şcolar Voievodul Mircea
Gr. Şcolar Voievodul Mircea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu