Pentru mine viaţa nu e doar o lumânare, e un fel de splendidă torţă care acum e în mâinile mele şi pe care vreau să o fac să ardă cu cea mai mare strălucire posibilă înainte de a o preda generaţiilor viitoare. (Stephen Covey)
miercuri, 20 iunie 2012
marți, 19 iunie 2012
Vizită la Căminul de bătrâni
Elevii claselor a IX-C şi a IX-G de la Grupul Şcolar Voievodul Mircea din Targovişte au vizitat astăzi, 19.06.2012, Căminul de bătrani “Fundaţia Catedrala Eroilor”, unde au desfăşurat o activitate în cadrul proiectului de voluntariat “Punţi între generaţii”.
Activitatea a fost deschisă cu un scurt program artistic. Colegul nostru, Mihai Ghencea, de la clasa a IX-a G, ne-a încântat atât pe noi, cât şi pe cei mai puţin tineri, cu melodiile lui pline de nostalgie.
Activitatea a fost deschisă cu un scurt program artistic. Colegul nostru, Mihai Ghencea, de la clasa a IX-a G, ne-a încântat atât pe noi, cât şi pe cei mai puţin tineri, cu melodiile lui pline de nostalgie.
Tinerii au împărţit bomboane şi au antrenat bătranii în diferite jocuri educative şi distractive, care au adus emoţii din partea ambelor parţi. Bătranii au uitat un moment de grijile lor şi s-au simţit puţin mai bine.
Pentru câteva momente, am creat o punte între generaţii şi ne-am simţit unii mai înţelepţi, iar ceilalţi mai tineri. Cu toţii am petrecut clipe de neuitat, bătranii şi-au amintit de tinereţe, iar noi, tinerii, ne-am amintit de bunicii sau străbunicii noştri.
Pentru câteva momente, am creat o punte între generaţii şi ne-am simţit unii mai înţelepţi, iar ceilalţi mai tineri. Cu toţii am petrecut clipe de neuitat, bătranii şi-au amintit de tinereţe, iar noi, tinerii, ne-am amintit de bunicii sau străbunicii noştri.
În final, noi, tinerii liceeni, am învăţat ceva esenţial, şi anume că bătrâneţea e vrednică de respect că trebuie să ne implicăm mai mult în problemele celor vârstnici şi să le aducem mângâiere, prin cântecele şi activităţile noastre.
Neacşu Adina, IX C
În final, noi, tinerii liceeni, am învăţat ceva esenţial, şi anume că bătrâneţea e vrednică de respect că trebuie să ne implicăm mai mult în problemele celor vârstnici şi să le aducem mângâiere, prin cântecele şi activităţile noastre.
Neacşu Adina, IX C
miercuri, 6 iunie 2012
Magia copilăriei
A rămâne copil înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea
privirii cu care încerci să cuprinzi lumea, iar aceasta cuprindere este
specifica tuturor vârstelor. Pentru un copil, lumea este un loc magic, care se
construieşte în jurul propriei persoane. Lumea pare o extensie a propriei
persoane, daca un copil doreşte lumina aprinsă, este suficient să privească
becul, iar privirea lui pune în mişcare mâna adultului, care îi îndeplineşte
dorinţa.
Copilăria este cel mai frumos dar pe care îl poţi primi de la viaţă, pentru
că aceasta este perioada în care orice vis pare a fi realizabil. Cu infinita
lui imaginaţie, copilul se crede când un mare biolog care studiază animalele,
când un medic celebru care găseşte întotdeauna tratamentul potrivit, când un om
de ştiinţă care salvează omenirea...
Singurele lui responsabilităţi sunt să înveţe, să se joace şi să se distreze cu prietenii. Totodată, copilăria
îţi aduce multe momente duioase şi bucurii, alături de oamenii care ţi-au dat
viaţă şi pentru care însemni totul, însăşi raţiunea de a
exista.
Pentru mine, copilăria a însemnat foarte mult, deoarece totul în jurul
meu era magic, frumos, plin de candoare şi optimism inocent, desprins parcă
dintr-o poveste fără sfârşit.
Nu era greu, prin urmare, să ajungi la concluzia că toate în jur îţi
aparţin şi-ţi sunt asemănătoare ţie, dar mai ales să te bucuri de ele ca de nişte
minuni.
Adulţi fiind, adesea uitam sa ne bucuram. În sobrietatea noastră
cotidiană, devenim reci şi distanţi, orbi la minunile care ne înconjoară. De
aceea este bine să ne întoarcem la copilărie, pentru a putea să ne bucurăm de
aspectele simple ale vieţii, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată inima, cu
tot sufletul în visele noastre. Copii fiind, vedeam miracolele, însă, ajunşi
adulţi, trecem pe lângă ele cu indiferenţă. Dar, când reuşim pentru o clipă să
ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de strălucirea
razelor de soare, redevenim copii.
Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi ale
părinţilor, am crescut într-o cameră mică, dar într-o lume mare, frumoasă,
plina de culoare, de cântece, de joc, de voie bună, o lume plină de armonie în
care toţi oamenii îţi vorbeau cu sufletul. Da,
acum am crescut, dar tânjesc încă după copila de altădată şi mă întreb: "Unde
eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?"...
Neacşu Adina, IX C
Furtuna
Într-o zi, eram acasă cu familia mea... o seară frumoasă... sfârşit de
iulie... Deodată, afară, au început să
se strângă nori cenuşii. Picăturile se scurgeau pe fereastră, în şiroaie de
lacrimi, strecurându-se parcă în sufletul meu. Din camera mea, priveam
fascinată stropii de ploaie mici şi repezi, nuanţele gri ale cerului, oamenii
care alergau bezmetici, căutând un adăpost.
Apoi, a început să plouă infernal, să tune şi să fulgere. Eu eram mică şi
m-am speriat îngrozitor, pentru că nu ştiam ce se întâmplă.
Mama a venit şi mi-a şoptit să stau liniştită că nu se întâmplă nimic,
m-a luat în braţe şi m-a sărutat pe frunte. Atunci m-am mai liniştit, deşi
furtuna se vârâse parcă adânc în inima mea. Eram încercată de sentimente
ciudate, contradictorii... fascinaţie, teamă, curiozitate.
Rafalele de ploaie erau imense şi dansau în puterea vântului, apoi
loveau pământul, spărgându-se în noroi. Ramurile copacilor erau îndoite sau rupte,
iar frunzele foşnăiau destul de tare şi erau împrăştiate peste tot, unele erau luate de vânt şi duse departe...
spre orizonturi necunoscute.
Totul părea ireal: vuietul vântului, foşnăitul frunzelor şi stropii
grei de ploaie în timp ce cădeau pe pământ.
După ce furtuna s-a potolit, am ieşit afară şi am simţit aerul foarte
puternic, am văzut că toţi copacii erau distruşi din cauza puterii vântului, casele
au rămas fără tablă pe acoperiş, gardurile erau rupte, totul era distrus în
jurul meu din cauza furtunii neaşteptate. Şi atunci am aflat eu ce înseamnă cu
adevărat o furtună.
Când furtuna s-a potolit, norii au deschis o alta lume, o noapte albăstruie
gonise norii negri şi se îmbrăcase cu haină de stele.
Furtuna făcuse loc unei nopţi liniştite, clare, iar din
întredeschiderea uşii am auzit o voce cunoscută, şoptindu-mi: „Somn uşor, iubirea
mea!”
Neacşu Adina, IX C
Neacşu Adina, IX C
Plouă
Plouă ...nu a mai plouat de mult
E o ploaie rece de toamnă.
O ploaie care bate în geam
De parcă ar vrea să intre în casă
Sau să spargă geamurile care abia se mai țin,
Geamurile vechi din casa bunicii...
Poate că este vreun semn de la bunica
Pe care nu am cunoscut-o niciodată,
Poate că vrea să îmi transmită ceva
Poate că vrea să mă cunoască...
Sau... poate că nu...
Este doar imaginația copilei !
Stancu Adriana Eliza, IX C
Copilăria
Copilăria este o poveste.
Stă cu tine o perioadă, iar apoi te lasă...
Doar după ce te lasă spui că a fost frumoasă.
Devii bătrân şi îţi aduci aminte de trecut.
Te întristezi, te doare...
Parcă ai mai vrea să trăieşti puțin clipele acelea
Când zâmbeai şi glumeai toată ziua
Când nu îţi păsa de nimic...
Când erai cu prietenii tăi, chiar dacă acum poate ca nu îi mai cunoşti.
Trebuie să înveţi să-ţi trăieşti copilăria,
Pentru că ea se duce repede şi nu se mai întoarce niciodată.
Avem doar o viaţă pe care trebuie să o trăim intens.
Cine nu s-a bucurat de copilărie la momentul potrivit
Înseamnă că nu a fost copil!
Stancu Adriana Eliza, IX C
marți, 5 iunie 2012
Atelier de sloganuri
Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci
Elevii participanţi în proiectul de voluntariat Punte între generaţii, din cadrul programului Euroscola, au organizat un atelier de sloganuri, pornind de la motto-ul Fii parte din schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! (Mahatma Ghandi).
Deschişi spre noi experienţe, dispuşi să accepte puncte de vedere diferite, dornici să schimbe mentalităţile lor şi ale persoanelor din jur, colegii noştri îşi propun să creeze o comunitate dominată de armonie, înţelegere şi sprijin pentru toate generaţiile.
Dintre sloganurile create în cadrul acestui atelier, enumerăm:
Dragostea adevărată învinge întotdeauna!
Iubirea nu are limite!
Din inimă pentru oameni speciali!
Suflet de la suflet, inimă de la inimă!
O faptă bună este un pas înainte!
Iubirea ne luminează calea!
Bătrânii noştri- comoara cea mai de preţ – comoară de înţelepciune!
Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci!
Noi facem diferenţa!
Oferă un zâmbet celor care au nevoie!
Să avem de grijă de bătrânii nostri!
Voluntarii sunt rareori plătiţi, nu pentru că sunt lipsiţi de valoare, ci pentru ca sunt nepreţuiţi!
Voluntarul este un prieten căruia îi pasă!
Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci!
Dezbatere - 2012 - anul european al îmbătânirii active
Elevii şi profesorii participanţi la proiectul de voluntariat "Punţi între generaţii" s-au întâlnit astăzi pentru a dezbate pe marginea temei "2012 - an al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între gereraţii".
Activitatea a fost structurată în trei părţi:
- prezentarea unui material Power Point, realizat de eleva Neacşu Adina, coordonată de prof. Cojocaru Nicoleta;
- discuţii pe marginea materialului prezentat, sub coordonarea doamnei prof. Drăgulescu Daniela.
luni, 4 iunie 2012
Gânduri pentru bunici
Mi-e dor de tine, foarte dor… Şi, din păcate, nu pot să-ţi spun asta privindu-te în ochi. Îţi scriu aceste rânduri să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai reuşit să faci din mine. Îţi mulţumesc că mă legănai pe picioare până-n zori de zi, atunci când eram mic, îţi mulţumesc pentru gogoşile şi pita făcute cu mult drag şi cu un gust ce niciodată n-am să-l mai regăsesc! Îmi amintesc de cozonacii pe care îi pregăteai în prag de sărbători, când eu şi fratele meu furam mereu câte o felie, nemaiaşteptând restul familiei. Îmi amintesc de bunicul, când, iarnă fiind, venea şi mă lua de la grădiniţă cu sania, iar dumneata mă aşteptai acasă cu căldură în suflet şi mâncarea pe masă. Tot bunicul mi-a făcut primul leagăn, primul arc…
Încă mai ai pozele cu mine şi fratele meu în toată camera ta... te uiţi la imagini şi îţi doreşti mult să venim mai des, prea mult, iar noi… noi te vizităm atât de rar şi timpul pare prea scurt.
Port în suflet toate amintirile şi trăirile copilăriei, de parcă au fost ieri. Vă mulţumesc că aţi dat sens copilăriei mele, o copilărie pe care orice copil şi-ar fi dorit-o.
Vă iubesc şi vă stimez!George Niţu, clasa a XII-a H
Mama, fiinţa iubită
Mama, fiinţa iubită
Când eram mică, am fugit odată de
acasă, de frică să nu fiu pedepsită. Făcusem ceva rău şi îmi era teamă de
reacţia părinţilor. Am tot fugit, sperând să îmi ascund greşelile dincolo de
linia îndepărtată a orizontului. Mi-era teamă să mă opresc. Fugeam la
întâmplare.
Soarele dispărea încet, dincolo de
livezile cu meri. Umbrele nopţii mă înconjurau, iar strigătele păsărilor îmi
sporeau teama. M-am ghemuit sub streaşina unei case abandonate, înfometată,
înfrigurată şi frântă de oboseală. Nu îmi amintesc cât am rămas aşa. Ştiu doar
că m-am trezit brusc din acel coşmar, când cineva m-a mângâiat pe faţă. Era
mama.
- Stai liniştită! mi-a şoptit blând la
ureche. Ai alergat prea mult. Hai să mergem acasă!
Acum... este o zi frumoasă de primăvară. Privesc
de pe băncuţa din faţa casei cum, în copac, câţiva pui de vrabie stau în cuib
şi îşi „strigă” disperaţi mama. Când mama lor se întoarce cu hrană, aceştia
încetează ciripitul.
Realizez că şi cu mine se întâmplă la fel,
niciodată nu aş avea nevoie de altceva sau de altcineva, aşa cum am nevoie
de ajutorul acelei persoane căreia îi
spunem mama.
Aşa cum nu putem trăi fără aer, apă, pământ
şi fără soare, aşa cum orice frunză se
află ocrotită în copacul ei, aşa cum orice rază ştie că soarele o are în grijă,
aşa cum fiecare stea îşi are locul în cer, aşa şi mama stă aproape de noi şi ne
priveşte cum creştem.
Este alături de noi la orice oră din zi sau din noapte , atunci când spunem primul cuvânt sau când facem primii paşi. Se îngrijorează atunci când păţim ceva, interesându-se de sănătatea noastră.
Mama este acea fiinţă care mi-a dat viată
şi care a avut întotdeauna grijă de mine Chiar dacă o mai supăr, ea mereu mă
iartă şi cu glasul ei dulce îmi dă sfaturi şi mă ajută să trec peste toate.
De aceea, cred că cea mai importantă
si cea mai iubită persoană din viata noastră este mama.
Stoica Loredana, 9C
Gr. Şcolar Voievodul Mircea
Gr. Şcolar Voievodul Mircea
Copilăria alături de bunicul
Copilăria... o lume magică, în care orice se poate întâmpla, singurul moment al vieţii în care trăim totul la maxim, plângem şi râdem în aceeaşi zi, ne supărăm şi iertăm după câteva momente, suntem singuri şi totodată cu toată lumea.
Acum ceva timp mi-am dat seama cât de repede trece timpul şi cât de repede ajungem sa ne maturizăm. Atunci realizăm cum a trecut pe lângă noi, aproape neobservată, cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi am da orice ca acea parte din viaţa noastră să se întoarcă sau, măcar, să o aducem mai aproape şi să ne-o amintim cu drag .
Cea mai veche amintire a mea este de la vârsta de trei ani, când mama pleca la serviciu, iar eu începeam sa plâng ca orice alt copil care vede că mama sa nu este lângă el. Ca de obicei, eu rămâneam cu bunicul.
Parcă şi acum simt cum mă desprind uşor din braţele mamei, în mâinile calde şi muncite ale bunicului, care mă strânge la pieptul său cu multă dragoste, încercând să mă liniştească. El mă lua şi mă ducea mereu în grădină, unde îmi spunea povesti parcă desprinse dintr-o altă lume. Când auzeam cuvintele cu care începea de fiecare dată poveştile: „A fost odată...” , eu ştiam că trebuie să mă liniştesc şi să ascult povestea cu multă atenţie. Ochii săi mici şi rotunzi îmi mângâiau chipul de copil, făcându-mă să nu îi uit niciodată.
Tot el m-a învăţat cum să respect tot ceea ce mă înconjoară, de la cel mai mic gândăcel, până la oamenii mari şi nepăsători cu ”noi” cei mici, m-a învăţat cum să spun ”Mulţumesc!” ,”Cu plăcere!”, în câteva cuvinte el a fost cel care m-a educat şi m-a condus pe drumul cel bun.
Din toate aceste amintiri frumoase pe care nu le voi uita niciodată, aş vrea sa spun tuturor că cei în vârstă nu trebuie niciodată daţi la o parte, ci chiar ascultaţi, deoarece ei ne vor întotdeauna binele.
Stoica Loredana, 9CEchipa de proiect
Elevi:
Stancu Eliza Adriana, IX C
Neacşu Adina Georgiana, IX C
Stoica Loredana, IX C (transferată şi înlocuită de Vasile Elena Alexandra)
Stancu Nicoleta Valentina, IX C
Brătescu Alexandra, IX C
Deciu Remus, IX C
Vasilache Bianca, IX C
Ilie Alina Daiana, IX G
Gheorghe Rebeca Valentina, IX G
Constantin Cristina Elena, IX G
Sârbu Elena Vavilia, IX G
Radu Ana-Maria, IX G
Niţu Alexandra Mihaela, IX G
Tulică Valentin, IX G
Borcan Marius Valentin, IX G
Chiriţă Ştefan Vlăduţ, IX G
Niţă Marian Cosmin, IX G
Mihăilescu Robert Nicolae, IX G
Pârvan Elena Iuliana, IX G
Ghencea Mihai Alexandru, IX G
Stancu Georgiana Florentina, IX G
Stancu Adriana Aniela, IX G
Vlad Laura Florina, IX G
Sultana Ionuţ Constantin, XI E
Niţu George Adrian, XI H
Profesori coordonatori:
Cojocaru Nicoleta
Drăgulescu Daniela
Stancu Eliza Adriana, IX C
Neacşu Adina Georgiana, IX C
Stoica Loredana, IX C (transferată şi înlocuită de Vasile Elena Alexandra)
Stancu Nicoleta Valentina, IX C
Brătescu Alexandra, IX C
Deciu Remus, IX C
Vasilache Bianca, IX C
Ilie Alina Daiana, IX G
Gheorghe Rebeca Valentina, IX G
Constantin Cristina Elena, IX G
Sârbu Elena Vavilia, IX G
Radu Ana-Maria, IX G
Niţu Alexandra Mihaela, IX G
Tulică Valentin, IX G
Borcan Marius Valentin, IX G
Chiriţă Ştefan Vlăduţ, IX G
Niţă Marian Cosmin, IX G
Mihăilescu Robert Nicolae, IX G
Pârvan Elena Iuliana, IX G
Ghencea Mihai Alexandru, IX G
Stancu Georgiana Florentina, IX G
Stancu Adriana Aniela, IX G
Vlad Laura Florina, IX G
Sultana Ionuţ Constantin, XI E
Niţu George Adrian, XI H
Profesori coordonatori:
Cojocaru Nicoleta
Drăgulescu Daniela
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)

















