luni, 8 octombrie 2012

Ei, ploi calde de vară, noi, bruma timpurie...



     O altă zi, o altă dimineaţă...
   Văd umbre peste care se aşterne ceaţă.
  

   Timpul... oare putem defini timpul, oare ştim să ne bucurăm de el, şi  dacă noi am pierdut valorile necesare să-l preţuim, oare a fost veodată cineva care a ştiut să-l aprecieze? şi dacă da, cine ? 

    Se spune că nimeni nu ţine socoteală timpului, că el este infinit, eu cred, de fapt, că timpul reprezintă  un carneţel cu note melodioase ori mai puţin melodioase, în care oamenii,  în funcţie de armonia cu care şi-au trăit viaţa, lasă amintiri de neuitat sau urme insesizabile în gândul şi în chipul lor. 
    El nu iartă pe nimeni şi nu dă termen limită, e nemuritor pentru cei care ştiu să se îngrijească de el şi efemer pentru alţii. 
    Azi o să vă vorbesc de cei care au ştiut să lase note muzicale, partituri de memorat şi de povestit nepoţilor, o să vă vorbesc despre vechea generaţie şi de bucuriile, dar şi de tristeţile prin care treceau ceas de ceas, făcând o mică, dar interesantă comparaţie cu noi, generaţia de astăzi .

    Vreau să vă transmit starea aceea pe care mulţi o căutaţi, starea de fericire, cea care ar fi trebuit să se transmită din generaţii în generaţii. Secretul acela, ei bine, se află chiar sub ochii noştri, chiar în cei pe care se presupune că trebuie să îi stimăm şi să îi iubim cel mai de seamă. 
    Povestea noastră începe demult, pe vremuri, când încă se mergea la bal... cu  tineri, dar şi cu bătrâni, care uneori îi mai vegheau şi îşi retrăiau tinereţile prin cei prezenţi, în atmosfera de petrecere. Pe atunci, lumea era mai fericită, mai lipsită de griji, nu existau smartphone-uri sau tablete, laptopuri sau pc-uri . 
     Se mergea din poartă în poartă, iar flăcăii care plăceau o fată aveau demnitatea să o ceară de la părinţi, să o "joace" , în termeni mai noi să o invite la dans!... Acum, toţi ne închidem în cameră, la calculator, cu messul plin de contacte pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem, refuzăm să comunicăm şi devenim repede foarte irascibili. De invitat fata la alte festivităţi nici nu se mai pune problema. Date fiind faptele, de ce ne mai plângem că noi suntem nefericiţi, când nu facem nimic să schimbăm asta? 
    Pe atunci, familia reprezenta ceva mai mult decât un legământ de încredere, dragoste, respect, era un legământ sfânt. De multe ori, rămânem uimiţi când vedem bătrâni mergând agale de braţ... ei  au alte valori, apreciază altfel un cadou sau un gest cât de mic, căci pentru ei este rar şi preţios... Iată altă valoare esenţială pe care o putem deprinde din viaţa celor bătrâni, care cară în spate ani grei de învăţătura sufletească. 
    Acum, noţiunea de familie este extrem de flexibilă. Întâlnim familii tradiţionale, dar şi familii  destrămate... De altfel, divorţurile se înmulţesc de pe-o zi pe alta, încălcându-se legământul sfânt. 
    Observ cu dezamăgire uşurinţa cu care azi lăsăm clipele să treacă, momentele de care altfel ne putem bucura şi viaţa care ar trebui privită ca pe  un dar. Însă, poate că noi nu merităm fericirea, sau poate că nu ştim să o cultivăm.
    Am folosit deseori verbe la  trecut pentru că am vrut  ca voi să faceţi o paralelă între ce era atunci şi ce se regăseşte azi. Sunt convins că nu am menţionat toate aspectele, dar, în cele din urmă,  sper că le analizaţi voi.
  
      Suflete grele ce-şi întorc privirea spre apus... 
      Suflete tinere ce nu mai au nimic de spus...  
                                                                                                                         
                                                             Sultana Ionuţ, XII E 

marți, 3 iulie 2012

Scrisoare către bunici…

     Nu ştiu cu ce să încep, deoarece nu găsesc cuvintele potrivite pentru a vă mulţumi în schimbul a tot ceea ce aţi făcut pentru mine… Poate că uneori v-am supărat, poate că nu am ţinut îndeajuns de mult cont de sfaturile voastre pline de înţelepciune, desi voi aţi fost cei care m-aţi ferit de tot ceea ce a fost mai greu şi mi-aţi oferit tot ceea ce era mai bun… 
    Din fiecare privire simţeam căldura şi dragostea nemărginită pe care mai apoi mi-o împărtăşeaţi… Acum, când privesc pozele, retrăiesc în câteva clipe toată copilaria mea alaturi de voi. 
        Oameni simpli, frumoşi şi oneşti, voi aţi fost cei de la care am învăţat ce înseamnă respectul, corectitudinea , încrederea , iubirea sinceră , munca şi nu în cele din urma bunătatea. De fiecare dată când păşeam pragul casei voastre, sufletul mi se umplea de bucurie. 
        Doar voi puteţi înţelege cât de greu îmi este fără să mai ascult măcar o dată cântecul de leagăn, fără să mai ascult poveştile de odinioară pline de talc sau fără să mă mai bucur de fiecare mângâiere şi îmbrăţişare caldă. 
        Mi-e foarte dor de pâinea bună, coaptă în cuptorul de pământ, de dimineţile în care mă trezeam în casa voastră , de mirosul plăcintelor cu dovleac, dar cel mai mult de mâingâierea voastră. Întotdeauna m-aţi ajutat să văd calea cea dreaptă , să văd frumuseţea naturii de care sunt înconjurată şi să zâmbesc de fiecare dată cand sufletul îmi plânge. 
        Vă spun că mi-aş dori să mai fiu măcar o data copil, lângă voi, să vă mulţumesc că m-aţi crescut cu atâta dăruire şi cu atâta drag şi să vă mângâi măcar o data aşa cum aţi făcut-o voi atăţia ani la rând.            
                                                Vasile Elena Alexandra, XII H

marți, 19 iunie 2012

Vizită la Căminul de bătrâni


    Elevii claselor a IX-C şi a IX-G de la Grupul Şcolar Voievodul Mircea din Targovişte au vizitat astăzi, 19.06.2012, Căminul de bătrani “Fundaţia Catedrala Eroilor”, unde au desfăşurat o activitate în cadrul proiectului de voluntariat “Punţi între generaţii”.





    Activitatea a fost deschisă cu un scurt program artistic. Colegul nostru, Mihai Ghencea, de la clasa a IX-a G, ne-a încântat atât pe noi, cât şi pe cei mai puţin tineri, cu melodiile lui pline de nostalgie.






    Tinerii au împărţit bomboane şi au antrenat bătranii în diferite jocuri educative şi distractive, care au adus emoţii din partea ambelor parţi. Bătranii au uitat un moment de grijile lor şi s-au simţit puţin mai bine.




    Pentru câteva momente, am creat o punte între generaţii şi ne-am simţit unii mai înţelepţi, iar ceilalţi mai tineri. Cu toţii am petrecut clipe de neuitat, bătranii şi-au amintit de tinereţe, iar noi, tinerii, ne-am amintit de bunicii sau străbunicii noştri.






     În final, noi, tinerii liceeni, am învăţat ceva esenţial, şi anume că bătrâneţea e vrednică de respect că trebuie să ne implicăm mai mult în problemele celor vârstnici şi să le aducem mângâiere, prin cântecele şi activităţile noastre.


                                       Neacşu Adina, IX C


miercuri, 6 iunie 2012

Magia copilăriei


A rămâne copil înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care încerci să cuprinzi lumea, iar aceasta cuprindere este specifica tuturor vârstelor. Pentru un copil, lumea este un loc magic, care se construieşte în jurul propriei persoane. Lumea pare o extensie a propriei persoane, daca un copil doreşte lumina aprinsă, este suficient să privească becul, iar privirea lui pune în mişcare mâna adultului, care îi îndeplineşte dorinţa.
Copilăria este cel mai frumos dar pe care îl poţi primi de la viaţă, pentru că aceasta este perioada în care orice vis pare a fi realizabil. Cu infinita lui imaginaţie, copilul se crede când un mare biolog care studiază animalele, când un medic celebru care găseşte întotdeauna tratamentul potrivit, când un om de ştiinţă care salvează omenirea...
Singurele lui responsabilităţi sunt să înveţe, să se joace  şi să se distreze cu prietenii. Totodată, copilăria îţi aduce multe momente duioase şi bucurii, alături de oamenii care ţi-au dat viaţă şi pentru care însemni totul, însăşi raţiunea de  a  exista.
Pentru mine, copilăria a însemnat foarte mult, deoarece totul în jurul meu era magic, frumos, plin de candoare şi optimism inocent, desprins parcă dintr-o poveste fără sfârşit.
Nu era greu, prin urmare, să ajungi la concluzia că toate în jur îţi aparţin şi-ţi sunt asemănătoare ţie, dar mai ales să te bucuri de ele ca de nişte minuni.
Adulţi fiind, adesea uitam sa ne bucuram. În sobrietatea noastră cotidiană, devenim reci şi distanţi, orbi la minunile care ne înconjoară. De aceea este bine să ne întoarcem la copilărie, pentru a putea să ne bucurăm de aspectele simple ale vieţii, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată inima, cu tot sufletul în visele noastre. Copii fiind, vedeam miracolele, însă, ajunşi adulţi, trecem pe lângă ele cu indiferenţă. Dar, când reuşim pentru o clipă să ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de strălucirea razelor de soare, redevenim copii.
  Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi ale părinţilor, am crescut într-o cameră mică, dar într-o lume mare, frumoasă, plina de culoare, de cântece, de joc, de voie bună, o lume plină de armonie în care toţi oamenii îţi vorbeau cu sufletul.     Da, acum am crescut, dar tânjesc încă după copila de altădată şi mă întreb: "Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?"...
                                                                 Neacşu Adina, IX C

Furtuna

Într-o zi, eram acasă cu familia mea... o seară frumoasă... sfârşit de iulie... Deodată,  afară, au început să se strângă nori cenuşii. Picăturile se scurgeau pe fereastră, în şiroaie de lacrimi, strecurându-se parcă în sufletul meu. Din camera mea, priveam fascinată stropii de ploaie mici şi repezi, nuanţele gri ale cerului, oamenii care alergau bezmetici, căutând un adăpost.
Apoi, a început să plouă infernal, să tune şi să fulgere. Eu eram mică şi m-am speriat îngrozitor, pentru că nu ştiam ce se întâmplă.
Mama a venit şi mi-a şoptit să stau liniştită că nu se întâmplă nimic, m-a luat în braţe şi m-a sărutat pe frunte. Atunci m-am mai liniştit, deşi furtuna se vârâse parcă adânc în inima mea. Eram încercată de sentimente ciudate, contradictorii... fascinaţie, teamă, curiozitate.
Rafalele de ploaie erau imense şi dansau în puterea vântului, apoi loveau pământul, spărgându-se în noroi. Ramurile copacilor erau îndoite sau rupte, iar frunzele foşnăiau destul de tare şi erau împrăştiate peste tot,  unele erau luate de vânt şi duse departe... spre orizonturi necunoscute.
Totul părea ireal: vuietul vântului, foşnăitul frunzelor şi stropii grei de ploaie în timp ce cădeau pe pământ.
După ce furtuna s-a potolit, am ieşit afară şi am simţit aerul foarte puternic, am văzut că toţi copacii erau distruşi din cauza puterii vântului, casele au rămas fără tablă pe acoperiş, gardurile erau rupte, totul era distrus în jurul meu din cauza furtunii neaşteptate. Şi atunci am aflat eu ce înseamnă cu adevărat o furtună.
Când furtuna s-a potolit, norii au deschis o alta lume, o noapte albăstruie gonise norii negri şi se îmbrăcase cu haină de stele.
Furtuna făcuse loc unei nopţi liniştite, clare, iar din întredeschiderea uşii am auzit o voce cunoscută, şoptindu-mi: „Somn uşor, iubirea mea!”
                                                   Neacşu Adina, IX C

Plouă



Plouă ...nu a mai plouat de mult
E o ploaie rece de toamnă.
O ploaie care bate în geam
De parcă ar vrea să intre în casă
Sau să spargă geamurile care abia se mai țin,
Geamurile vechi din casa bunicii...
Poate că este vreun semn de la bunica
Pe care nu am cunoscut-o niciodată,
Poate că vrea să îmi transmită ceva
Poate că vrea să mă cunoască...
Sau... poate că nu...
Este doar imaginația copilei !



                      Stancu Adriana Eliza, IX C

Copilăria



Copilăria este o poveste.
Stă cu tine o perioadă, iar apoi te lasă...
Doar după ce te lasă spui că a fost frumoasă.
Devii bătrân şi îţi aduci aminte de trecut.
Te întristezi, te doare...
Parcă ai mai vrea să trăieşti puțin clipele acelea
Când zâmbeai şi glumeai toată ziua
Când nu îţi păsa de nimic...
Când erai cu prietenii tăi, chiar dacă acum poate ca nu îi mai cunoşti.
Trebuie să înveţi să-ţi trăieşti copilăria,
Pentru că ea se duce repede şi nu se mai întoarce niciodată.
Avem doar o viaţă pe care trebuie să o trăim intens.
Cine nu s-a bucurat de copilărie la momentul potrivit
Înseamnă că nu a fost copil!

                          
Stancu Adriana Eliza, IX C

marți, 5 iunie 2012

Atelier de sloganuri


                                   Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci

          Elevii participanţi în proiectul de voluntariat Punte între generaţii, din cadrul programului Euroscola, au organizat un atelier de sloganuri, pornind de la motto-ul Fii parte din schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! (Mahatma Ghandi).
         Deschişi spre noi experienţe, dispuşi să accepte puncte de vedere diferite, dornici să schimbe mentalităţile lor şi ale persoanelor din jur, colegii noştri îşi propun să creeze o comunitate dominată de armonie, înţelegere şi sprijin pentru toate generaţiile.
         Dintre sloganurile create în cadrul acestui atelier, enumerăm:
         Dragostea adevărată învinge întotdeauna!
         Iubirea nu are limite!
         Din inimă pentru oameni speciali!
         Suflet de la suflet, inimă de la inimă!
         O faptă bună este un pas înainte!
         Iubirea ne luminează calea!
         Bătrânii noştri- comoara cea mai de preţ – comoară de înţelepciune!
         Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci!
         Noi facem diferenţa!
        Oferă un zâmbet celor care au nevoie!
        Să avem de grijă de bătrânii nostri!
        Voluntarii sunt rareori plătiţi, nu pentru că sunt lipsiţi de valoare, ci pentru ca sunt nepreţuiţi!
        Voluntarul este un prieten căruia îi pasă!
    










   Sloganul ales pentru a reprezenta proiectul nostru este:
                                        Iubirea străluceşte în tot ceea ce faci!
        


Dezbatere - 2012 - anul european al îmbătânirii active

          Elevii şi profesorii participanţi la proiectul de voluntariat "Punţi între generaţii" s-au întâlnit astăzi pentru a dezbate pe marginea temei "2012 - an al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între gereraţii".
          Activitatea a fost structurată în trei părţi:
        - prezentarea unui material Power Point, realizat de eleva Neacşu Adina, coordonată de prof. Cojocaru Nicoleta;
        - discuţii pe marginea materialului prezentat, sub coordonarea doamnei prof. Drăgulescu Daniela.




luni, 4 iunie 2012

Gânduri pentru bunici



       Mi-e dor de tine, foarte dor… Şi, din păcate, nu pot să-ţi spun asta privindu-te în ochi. Îţi scriu aceste rânduri să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai reuşit să faci din mine. Îţi mulţumesc că mă legănai pe picioare până-n zori de zi, atunci când eram mic, îţi mulţumesc pentru gogoşile şi pita făcute cu mult drag şi cu un gust ce niciodată n-am să-l mai regăsesc! Îmi amintesc de cozonacii pe care îi pregăteai în prag de sărbători, când eu şi fratele meu furam mereu câte o felie, nemaiaşteptând restul familiei. Îmi amintesc de bunicul, când, iarnă fiind, venea şi mă lua de la grădiniţă cu sania, iar dumneata mă aşteptai acasă cu căldură în suflet şi mâncarea pe masă. Tot bunicul mi-a făcut primul leagăn, primul arc…

       Încă mai ai pozele cu mine şi fratele meu în toată camera ta... te uiţi la imagini şi îţi doreşti mult să venim mai des, prea mult, iar noi… noi te vizităm atât de rar şi timpul pare prea scurt.
      Port în suflet toate amintirile şi trăirile copilăriei, de parcă au fost ieri. Vă mulţumesc că aţi dat sens copilăriei mele, o copilărie pe care orice copil şi-ar fi dorit-o.
      Vă iubesc şi vă stimez!
                                         George Niţu, clasa a XII-a H

Mama, fiinţa iubită


Mama, fiinţa iubită
        Când eram mică, am fugit odată de acasă, de frică să nu fiu pedepsită. Făcusem ceva rău şi îmi era teamă de reacţia părinţilor. Am tot fugit, sperând să îmi ascund greşelile dincolo de linia îndepărtată a orizontului. Mi-era teamă să mă opresc. Fugeam la întâmplare.
         Soarele dispărea încet, dincolo de livezile cu meri. Umbrele nopţii mă înconjurau, iar strigătele păsărilor îmi sporeau teama. M-am ghemuit sub streaşina unei case abandonate, înfometată, înfrigurată şi frântă de oboseală. Nu îmi amintesc cât am rămas aşa. Ştiu doar că m-am trezit brusc din acel coşmar, când cineva m-a mângâiat pe faţă. Era mama.
          - Stai liniştită! mi-a şoptit blând la ureche. Ai alergat prea mult. Hai să mergem acasă!
        Acum... este o zi frumoasă de primăvară. Privesc de pe băncuţa din faţa casei cum, în copac, câţiva pui de vrabie stau în cuib şi îşi „strigă” disperaţi mama. Când mama lor se întoarce cu hrană, aceştia încetează ciripitul.
        Realizez că şi cu mine se întâmplă la fel, niciodată nu aş avea nevoie de altceva sau de altcineva, aşa cum am nevoie de  ajutorul acelei persoane căreia îi spunem mama.
        Aşa cum nu putem trăi fără aer, apă, pământ şi fără soare, aşa  cum orice frunză se află ocrotită în copacul ei, aşa cum orice rază ştie că soarele o are în grijă, aşa cum fiecare stea îşi are locul în cer, aşa şi mama stă aproape de noi şi ne priveşte cum creştem.
        Este alături de noi la orice oră din zi sau din noapte , atunci când spunem primul cuvânt sau când facem primii paşi. Se îngrijorează atunci când păţim ceva, interesându-se de sănătatea noastră.
        Mama este acea fiinţă care mi-a dat viată şi care a avut întotdeauna grijă de mine Chiar dacă o mai supăr, ea mereu mă iartă şi cu glasul ei dulce îmi dă sfaturi şi mă ajută să trec peste toate.
        De aceea, cred că cea mai importantă si cea mai iubită persoană din viata noastră este mama.
                                                         Stoica Loredana, 9C
                                                         Gr. Şcolar Voievodul Mircea

Copilăria alături de bunicul


      Copilăria... o lume magică, în care orice se poate întâmpla, singurul moment al vieţii în care trăim totul la maxim, plângem şi râdem în aceeaşi zi, ne supărăm şi iertăm după câteva momente, suntem singuri şi totodată cu toată lumea.

     Acum ceva timp mi-am dat seama cât de repede trece timpul şi cât de repede ajungem sa ne maturizăm. Atunci realizăm cum a trecut pe lângă noi, aproape neobservată, cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi am da orice ca acea parte din viaţa noastră să se întoarcă sau, măcar, să o aducem mai aproape şi să ne-o amintim cu drag .
    Cea mai veche amintire a mea este de la vârsta de trei ani, când mama pleca la serviciu, iar eu începeam sa plâng ca orice alt copil care vede că mama sa nu este lângă el. Ca de obicei, eu rămâneam cu bunicul.
     Parcă şi acum simt cum mă desprind uşor din braţele mamei, în mâinile calde şi muncite ale bunicului, care mă strânge la pieptul său cu multă dragoste, încercând să mă liniştească. El mă lua şi mă ducea mereu în grădină, unde îmi spunea povesti parcă desprinse dintr-o altă lume. Când auzeam cuvintele cu care începea de fiecare dată poveştile: „A fost odată...” , eu ştiam că trebuie să mă liniştesc şi să ascult povestea cu multă atenţie. Ochii săi mici şi rotunzi îmi mângâiau chipul de copil, făcându-mă să nu îi uit niciodată.
     Tot el m-a învăţat cum să respect tot ceea ce mă înconjoară, de la cel mai mic gândăcel, până la oamenii mari şi nepăsători cu ”noi” cei mici, m-a învăţat cum să spun ”Mulţumesc!” ,”Cu plăcere!”, în câteva cuvinte el a fost cel care m-a educat şi m-a condus pe drumul cel bun.
     Din toate aceste amintiri frumoase pe care nu le voi uita niciodată, aş vrea sa spun tuturor că cei în vârstă nu trebuie niciodată daţi la o parte, ci chiar ascultaţi, deoarece ei ne vor întotdeauna binele.
                                                              Stoica Loredana, 9C

Echipa de proiect

Elevi: 
Stancu Eliza Adriana, IX C
Neacşu Adina Georgiana, IX C
Stoica Loredana, IX C (transferată şi înlocuită de Vasile Elena Alexandra)
Stancu Nicoleta Valentina, IX C
Brătescu Alexandra, IX C
Deciu Remus, IX C
Vasilache Bianca, IX C
Ilie Alina Daiana, IX G
Gheorghe Rebeca Valentina, IX G
Constantin Cristina Elena, IX G
Sârbu Elena Vavilia, IX G
Radu Ana-Maria, IX G
Niţu Alexandra Mihaela, IX G
Tulică Valentin, IX G
Borcan Marius Valentin, IX G
Chiriţă Ştefan Vlăduţ, IX G
Niţă Marian Cosmin, IX G
Mihăilescu Robert Nicolae, IX G
Pârvan Elena Iuliana, IX G
Ghencea Mihai Alexandru, IX G
Stancu Georgiana Florentina, IX G
Stancu Adriana Aniela, IX G
Vlad Laura Florina, IX G
Sultana Ionuţ Constantin, XI E
Niţu George Adrian, XI H


Profesori coordonatori:
Cojocaru Nicoleta
Drăgulescu Daniela