Magia copilăriei

A rămâne copil înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care încerci să cuprinzi lumea, iar aceasta cuprindere este specifica tuturor vârstelor. Pentru un copil, lumea este un loc magic, care se construieşte în jurul propriei persoane. Lumea pare o extensie a propriei persoane, daca un copil doreşte lumina aprinsă, este suficient să privească becul, iar privirea lui pune în mişcare mâna adultului, care îi îndeplineşte dorinţa.

Copilăria este cel mai frumos dar pe care îl poţi primi de la viaţă, pentru că aceasta este perioada în care orice vis pare a fi realizabil. Cu infinita lui imaginaţie, copilul se crede când un mare biolog care studiază animalele, când un medic celebru care găseşte întotdeauna tratamentul potrivit, când un om de ştiinţă care salvează omenirea...

Singurele lui responsabilităţi sunt să înveţe, să se joace  şi să se distreze cu prietenii. Totodată, copilăria îţi aduce multe momente duioase şi bucurii, alături de oamenii care ţi-au dat viaţă şi pentru care însemni totul, însăşi raţiunea de  a  exista.

Pentru mine, copilăria a însemnat foarte mult, deoarece totul în jurul meu era magic, frumos, plin de candoare şi optimism inocent, desprins parcă dintr-o poveste fără sfârşit.

Nu era greu, prin urmare, să ajungi la concluzia că toate în jur îţi aparţin şi-ţi sunt asemănătoare ţie, dar mai ales să te bucuri de ele ca de nişte minuni.

Adulţi fiind, adesea uitam sa ne bucuram. În sobrietatea noastră cotidiană, devenim reci şi distanţi, orbi la minunile care ne înconjoară. De aceea este bine să ne întoarcem la copilărie, pentru a putea să ne bucurăm de aspectele simple ale vieţii, să ne entuziasmăm şi să credem cu toată inima, cu tot sufletul în visele noastre. Copii fiind, vedeam miracolele, însă, ajunşi adulţi, trecem pe lângă ele cu indiferenţă. Dar, când reuşim pentru o clipă să ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de strălucirea razelor de soare, redevenim copii.

  Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi ale părinţilor, am crescut într-o cameră mică, dar într-o lume mare, frumoasă, plina de culoare, de cântece, de joc, de voie bună, o lume plină de armonie în care toţi oamenii îţi vorbeau cu sufletul.     Da, acum am crescut, dar tânjesc încă după copila de altădată şi mă întreb: "Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta, cu tot?"...

                                                                 Neacşu Adina, IX C