Scrisoare către bunici…

     Nu ştiu cu ce să încep, deoarece nu găsesc cuvintele potrivite pentru a vă mulţumi în schimbul a tot ceea ce aţi făcut pentru mine… Poate că uneori v-am supărat, poate că nu am ţinut îndeajuns de mult cont de sfaturile voastre pline de înţelepciune, desi voi aţi fost cei care m-aţi ferit de tot ceea ce a fost mai greu şi mi-aţi oferit tot ceea ce era mai bun… 

    Din fiecare privire simţeam căldura şi dragostea nemărginită pe care mai apoi mi-o împărtăşeaţi… Acum, când privesc pozele, retrăiesc în câteva clipe toată copilaria mea alaturi de voi. 

        Oameni simpli, frumoşi şi oneşti, voi aţi fost cei de la care am învăţat ce înseamnă respectul, corectitudinea , încrederea , iubirea sinceră , munca şi nu în cele din urma bunătatea. De fiecare dată când păşeam pragul casei voastre, sufletul mi se umplea de bucurie. 

        Doar voi puteţi înţelege cât de greu îmi este fără să mai ascult măcar o dată cântecul de leagăn, fără să mai ascult poveştile de odinioară pline de talc sau fără să mă mai bucur de fiecare mângâiere şi îmbrăţişare caldă. 

        Mi-e foarte dor de pâinea bună, coaptă în cuptorul de pământ, de dimineţile în care mă trezeam în casa voastră , de mirosul plăcintelor cu dovleac, dar cel mai mult de mâingâierea voastră. Întotdeauna m-aţi ajutat să văd calea cea dreaptă , să văd frumuseţea naturii de care sunt înconjurată şi să zâmbesc de fiecare dată cand sufletul îmi plânge. 

        Vă spun că mi-aş dori să mai fiu măcar o data copil, lângă voi, să vă mulţumesc că m-aţi crescut cu atâta dăruire şi cu atâta drag şi să vă mângâi măcar o data aşa cum aţi făcut-o voi atăţia ani la rând.            

                                                Vasile Elena Alexandra, XII H